Încă un egal noRokos. Oțelul - Petrolul 1-1
Scris de Mugurinho    Luni, 04 Mai 2015 18:26    PDF Imprimare Email

alt

De la meciul de pe malul Dunării, în compania Oțelului, nu așteptam nimic.Ce să mai aștept? Locul trei, până etapa viitoare, nu ni-l ia nimeni, pe ”prețioasa” invincibilitate din deplasare nu dădeam nici doi bani iar la capitolele dăruire, atitudine și spirit de luptă, haita oricum nu mai avea cu ce să mă surprindă, cel puțin în acest sezon.

PRIMA REPRIZĂ - Trecem peste primele zece minute insipide și iese la rampă Alcenat, care îi pasează lui Cernat, pasă mai departe la Hamroun(10) care înțeapă mingea dar Pecanha se arcuiește și respinge.Oțelul continuă să atace și Sissoko(11) lovește defectuos cu capul, mingea se duce peste.Învingem timiditatea în sfârșit și centrarea lui Peteleu ajunge la Tchite(19) dar capul acestuia se duce pe lângă.Stăm sus, centrează Astafei și același Tchite(22)pune capul și Abraham respinge.Continuăm asaltul, centrare Alcenat de pe dreapta, preluare pe piept Kronaveter(27) și șut din întoarcere la rădăcina barei pentru 0-1.Gazdele reacționează și I.Popa(36) șutează de la distanță dar Pecanha reține.Filip(38) se aventurează în atac, îi iese chiar și preluarea, dar șutul i se duce în peluză, din poziție favorabilă.Oțelul vrea mai mult, corner la poarta noastră, Pecanha prinde muște și Sissoko(40) ne iartă din șase metri trimițând cu capul pe lângă.Foglia seca fără elan a lui Cernat(44) reținută de Pecanha în doi timpi a fost ultima fază importantă a primei reprize, echipele se duc la vestiare iar tabela arată 0-1la pauză. 

REPRIZA A DOUA - Începem parcă tranchilizați, incapabili de vreo reacție în fața atacurilor în valuri ale gazdelor, Tudorie(46) are un cap periculos pe lângă, arbitrul vede doar el un henț inexistent la Ipsa în careu și dictează penalty pentru gălățeni, execută Cernat(47) dar Pecanha întinde providențial piciorul și respinge miraculos.Nu ne revenim deloc și o combinație de manual Cernat(50) - I.Popa îl pune pe veteranul Oțelului în postură de unu la unu cu Pecanha și de data asta nu mai  greșește : 1-1.Șutul anemic al lui Kronaveter(52) mai mult așa, ca să apară în această cronică, dă startul unei perioade de letargie în jocul ambelor echipe, meciul înviorându-se la trasorul lui I.Popa(71) scos cu greu de Pecanha de sub transversală, același Pecanha fiind la post la post la șutul lui Cernat(74).Sissoko(79) ne iartă din nou cu capul din șase metri, iar până la sfârșit singurul care a mai încercat câte ceva a fost de Lucas(79,90) dar primul său șut a fost pe lângă iar al doilea a fost prins de Abraham.1-1 scor final.

A mai trecut un ”hop”.Pentru toată lumea.Rezultatul parcă nici nu mai contează, se pare că nu prea mai putem, la ce arătăm pe teren, să mai batem pe nimeni.Și dacă până de curând meciurile pe care le mai aveam de disputat erau ”finale”, acum acestea s-au transformat în ”hopuri”.Așadar au mai rămas 4 hopuri, 360 de minute, 21600 de secunde...