Am înfrânt! ASA Tg Mureș - PETROLUL 1-0
Scris de Mugurinho    Sâmbătă, 16 Mai 2015 21:12    PDF Imprimare Email

RAPID PETROLUL ASTAFEI

Așteptată cu interes nu numai de suflarea fotbalistică petrolistă, meciul de la Târgu Mureș, n-a fost, până la urmă, decât ceea ce trebuia sa fie : un meci obișnuit al unui campionat care e vai mama lui.Un meci în care, chiar dacă se confruntau două fruntașe ale clasamentului, nu avea să ofere prea mult fotbal, dar asta deja nu mai surprinde pe nimeni, Un meci în care, chiar dacă ne doream punct sau puncte, nici nu ne supăram prea tare dacă plecam cu coada între picioare, important era să nu stăm capră, chiar dacă asta nu era valabil pentru toți suporterii Petrolului.Și n-am stat.

PRIMA REPRIZĂ – Începe molcom cu două pase date la portarul advers, că șuturi nu se pot numi, autori Gevaro(5) și Hora(7).Kronaveter e destul de vioi și încearcă și el poarta dar șutul e slab și se duce pe lângă, Marinescu(16) îl imită și el.Goga(21) e autorul primului șut mai acătării după o acțiune personală dar Pecanha prinde.Urmează încă un șut sănătos al lui Sepsi(27) dar acesta nu prinde poarta.Avem zvâc, reușim să ținem cât de cât de minge și să punem și ceva probleme în atac, Kronaveter(31) prinde poarta cu un șut bun din lovitură liberă de departe dar Stăncioiu reține.Dincolo șutează Hora(31) dar Pecanha n-are probleme.La poarta cealaltă repede că azi suntem puși pe tras la poartă, dar nu și pe poartă în cazurile lui Gevaro(32) și Kronaveter(36).Continuăm să stăm sus, Gevaro îl vede bine pe Nkoy(38) și îi pune o minge pe cap dar degeaba pentru că lovitura nouarului nostru e mizerabilă.Bombă marca Kronaveter(39) dar Stăncioiu are lipici la mingie.Gazdele, ușor surprinse parcă de replica ploieșteană, mai au o tresărire – cap Hora(40) din centrarea lui Goga – și repriza se încheie așa cum a început, 0-0.

REPRIZA A DOUA – Gazdele încep mai hotărâte, Feussi centrează de pe dreapta, Pecanha trece pe sub mingie, noroc că Hora(52) pune piciorul aiurea și evită un 1-0.Axente(56) driblează la marginea careului și șutează parșiv cu stângul, dar Pecanha pune vârfurile mănușilor și împine mingea pe lângă bară.Presiune mureșeană, Goga(61) intră în care și șutează din alunecare, mingea se prelinge încet pe lângă bară și scăpăm din nou cu fața curată.Nu mai îndrăznim mare lucru în atac, Kronaveter(74) înalță zmeul, Astafei(78) se precipită și șutează jenant la finalul unui contraatac care putea deveni periculos în timp ce Ndoye(83) se ia la întrecere cu Rok și eliberează și el un zmeu.Astafei(83) îi fură mingea lui Bejan, se lansează către poartă, îl vede pe Stăncioiu ieșit în întâmpinare și are o execuție hilară, coțofana luându-și zborul în loc să aterizeze în poarta goală.Nu mai e mult până să ciupim un punctișor, mai trebuie să fie de acord, și nu e, Voiculeț(86) care, liber în colțul careului mare, trimite o rachetă sol-aer direct sub bara lui Pecanha, aprope de vinclu, imparabil, 1-0.Bumba(94) mai are și el un șut bunicel dar Pecanha respinge și partida se încheie în mijlocul valurilor ardelene:1-0.

N-a fost bine, fotbalistic vorbind.Înfrângere pe final, invicibilitate afară adio, plus posibilitatea de a coborî de pe podium la finalul acestei etape.Dar nici foarte rău n-a fost.Acum vreo trei ani acest meci era un derby la retrogradare, poate va veni și ziua când va fi un derby pentru locul unu.Azi am înfrânt, dar data viitoare va trebui să fie altfel. Până atunci, avem nevoie de o victorie dreaptă în fața unei atitudini strâmbe.

CASETA TEHNICA

Petrolul:   Pecanha - Alcenat, Ipsa, Satli,   Peteleu - Marinescu,   I. Filip - Nepomuceno, Kronaveter, Astafei (Tchite 87) -   N'Koy (Al. Coman 76)