POVEŞTI din perioada JUVENTUS: Şutul lui Dobay
Scris de Răzvan Frăţilă    Duminică, 03 Noiembrie 2013 10:27    PDF Imprimare Email

juve ripensia 1935

„Ripensia domina campionatul divizionar A din 1935–1936. Noi, juventiştii, ocupam locul trei, la cinci puncte distanţă şi ne legam multe speranţe de confruntarea de la Bucureşti, cu timişorenii.
Iată deci şi duminica mult aşteptată. Stadionul Venus, arhiplin, timp splendid şi arbitrul Tică Iliescu ne cheamă pe teren.
Dăm întîietate oaspeţilor, care salută spectatorii în următoarea alcătuire:
Pavlovici – Bürger, Hocksary – Deheleanu, Cotormani, Lacatos – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay.
 
Apoi intrăm şi noi „juventiştii”:
Endreffy – Vogl, Dragomirescu – Petrescu, Braun, Bandrabur – Maior II, Korony, Zăinescu, Palmer, De Vitor.
 
Jocul l-am început foarte vioi, cu atacuri destul de bine concepute tactic, dar cei care aveau să deschidă scorul erau ripensiştii. Şi tocmai de acest prim gol vreau să vă vorbesc, pentru că el a fost cu totul ieşit din comun. Iată ce s-a întîmplat pe teren: în min. 8, Ghiţă Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar „Calul” a pornit-o în galop! Apoi, după ce-a scăpat şi de Nicky Petrescu, de la vreo zece metri şi-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Endreffy. Ei bine, dragii mei, şutul acela n-a fost şut, ci un adevărat trăsnet! Mingea a spart plasa porţii (dinspre terenul de tenis) şi a ieşit afară. Eu mă aflam la cinci-şase metri distanţă de Dobay şi pot să vă spun cu mîna pe inimă că toată viaţa mea n-am mai întîlnit o lovitură atît de puternică. Balonul a trecut ca o ghiulea plecată din tun şi pe oricine l-ar fi întîlnit în cale, cred că l-ar fi doborît la pămînt!
Cînd balonul a trecut prin plasă, a urmat un moment de tăcere mormîntală în tribune. Nimănui nu-i venea parcă să-şi creadă ochilor. Primul care s-a smuls din uluială a fost arbitrul Tică Iliescu, care se afla în apropierea porţii; văzuse clar cum balonul pătrunsese în spaţiul ei şi ce ravagii făcuse, aşa că n-a mai stat pe gînduri şi a fluierat gol.
 
Tribunele au început să aplaude cu frenezie. Într-adevăr aşa ceva rar se poate vedea pe un teren de fotbal. De atunci s-a născut legenda despre „şutul lui Dobay care a spart plasa.” Dar acest şut, cu adevărat formidabil, n-avea să fie de bun augur pentru Ripensia, căci noi, juventiştii, după ce ne-am dezmeticit de pe urma şocului, am început să presăm cu şi mai multă insistenţă poarta „panterei din Vest”. Dar, cu toate eforturile, n-am reuşit să schimbăm tabela de marcaj pînă la pauză. În cabină, Endreffy nu-şi revenise încă după emoţia golului:
– Al dracului şut, fraţilor – bolborosea el, învîrtindu-se ca o fiară în cuşcă – dacă mă izbea, îmi lua capul de pe umeri.
– Bine făcea, poate-l schimbai cu altul mai bun, l-a zeflemisit Traie Zăinescu şi toţi am început să rîdem.
Dar Ciogli zise:
– Măi băieţi, un şut ca ăsta nimereşti o dată la o sută de ani. Aşa că hai să vedem ce tragem noi în repriza asta. Haideţi să tragem mai tare.
 
Ieşim în teren, reluăm jocul şi atacăm mai îndîrjiţi. „Calul”, bine dispus, ne strigă:
– Astîmpăraţi-vă, că iar vă rup plasa!
Dar noi ne vedem de treabă mai departe, cînd, în minutul 60, Palmer, zis „Raţa”, e trîntit în spaţiul de pedeapsă de Deheleanu, mi se pare, iar Tică Iliescu indică fără ezitare punctul de la „11 metri”.
Dar cine să tragă penalty-ul? Ne pricepeam noi mai mulţi. Şi Ciogli, şi eu, şi Traie Zăinescu... Pînă să ajungem însă acolo, Traie luase mingea, potrivind-o pe punctul de la 11 metri.
– Ce v-aţi mai deranjat pînă aici? Ne zeflemiseşte el zîmbind, staţi liniştiţi că-l execut eu pe „Mitică” (N. R. Pavlovici).
– Bine, Traie, execută-l.
 
Zăinescu se mai uită o dată la „pantera din Vest”, zîmbeşte superior, îşi ia elanul şi – mamma mia! – trage pe lîngă bară. Eu mă gîndesc: „de-atîta noroc, n-am pe lume loc...”. Bandrabur începe să scoată flăcări pe... gură, Palmer îşi smulge părul din cap, iar Zăinescu aleargă spre mine cu lacrimi în ochi:
– Cibişor – eu eram căpitanul echipei – nu te supăra, dar am greşit. Te rog iartă-mă.
Zic:
– Traiane, te iert numai dacă marchezi două goluri!
 
...Jocul s-a reluat, ca şi cum nimic nu se întîmplase, dar eu simţeam că nu ne-am spus ultimul cuvînt. Dar ce facem cu timpul? Nu ne mai rămîneau decît zece minute pînă la sfîrşitul partidei.
Traian Zăinescu lucrează o minge cu Korony şi De Vitor şi, paf, o aşază exact la „păianjenul” lui Pavlovici: 1-1! Nu trec nici două minute şi „pantera” scoate din nou balonul din plasă. Trăienică al meu se ţinuse de cuvînt. Marcase şi
al doilea gol. Aşa am bătut noi Ripensia, într-o partidă în care şutul lui Dobay a creat o legendă...
Iar Traie jubila seara la „Luzana”, la masă:

– Decît un şut care sparge plasa, mai bine două mai moi, cu care poţi cîştiga jocul.”

Poză: M.Mihai

 

Fragmente din cartea lui Coloman Braun – „Din lumea balonului rotund” – Editura Sport-Turism - Bucureşti – 1976

 

Aceasă poveste, pe lângă multe altele, face parte şi din cartea Petrolul Ploiesti, Istorie si Traditie – Volumul I Inceputurile. Ea este prima etapa dintr-un proiect strucuturat pe cinci volume a statiscianului si in acelasi timp petrolistului Razvan V. Fratila. Nascut in 1924, Juventus Bucuresti avea sa fie primul nume al echipei noastre, mutate ulterior la Ploiesti. O carte ce nu ar trebui sa lipsească din biblioteca niciui petrolist.