Miscarea Ultras din Italia
Scris de kr3bs    Sâmbătă, 23 Februarie 2008 00:49    PDF Imprimare Email
Index articol
Miscarea Ultras din Italia
Anii 70: Aparitia Ultrasilor
Aparitia confruntarilor
Anii 80
Anii 90 - Marile schimbari
Toate paginile

          La inceputul anilor ’50, in Italia, suporterii tuturor echipelor au inceput sa se organizeze in cluburi, sa-si urmeze favoritii in deplasari intr-un numar din ce in ce mai mare si sa promoveze diverse initiative de la cele aniversare la cele coregrafice (chiar daca acestea erau intr-un stadiu de pionerat).In ciuda faptului ca lipsesc dovezile scrise,  conceptul de "suporter" exista inca din epoca Olimpiadelor din Grecia antica. Insa cu trecerea timpului s-a modificat modul de sustinere a "culorilor" echipe iubite, dar nu in totalitate (s-au pastrat ideile de baza, cum ar fi incurajarea prin intermediul vocii,  a utilizarii steagurilor si mesajelor).

        Odata cu “explozia” fenomenului fotbalistic in Italia (in perioada ce a urmat razboiului) se inregistreaza si o crestere rapida a numarului cluburilor in care se organizau tifosi In anii '60 se vor constitui primele structuri si asociatii de suporteri, purtand numele de "centre de coordonare". In afara de acestea sunt infiintate cluburi ce reuneau  suporterii cei mai activi si mai bine organizati, cum ar fi "Fedelissimi", denumire preluata de nenumarate tifoserii.

         Argentinianul Helenio Herrera, antrenorul celor de la - Internazionale Milano a fost cel care a dat impulsul crearii unei coordonari a tuturor suporterilor interisti. Istoria suporterilor organizati in Italia incepe cu aceste cuvinte: “Presedinte Moratti, nu inteleg de ce noi nu avem suporteri atunci cand jucam in deplasare".In urma acestei idei, se formeaza primul grup - "Moschettieri neroazzurri" (Muschetarii negri-albastri) ai caror membri erau dispusi se mearga in marea parte a deplasarilor, facand sacrificii pentru a suporta cheltuielile necesare.De atunci au trecut peste 30 ani si acest fenomen al suporterilor organizati a devenit unul dintre cele mai importante forme de agregare sociala.

 


 ANII '70: APARITIA ULTRASILOR
         Odata cu sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, in Italia apar primele nuclee de ultra’ formate din grupuri de sustinatori (avand varste cuprinse intre 15-20 ani) ce se diferentiaza categoric de modelul "clasic", adult, al spectatorului de fotbal.Ei ocupa acele sectoare ale stadioanelor pentru care cluburile faceau campanii speciale de abonamente cu preturi reduse..
        Ultrasii manifesta o serie de caracteristici ce ilustreaza un fenomen original in fotbalul italian: de la sensul de identificare cu propriul "teritoriu" - acel sector de peluza delimitat de unu sau mai multe steaguri (bannere) cu numele si simbolul grupului -, la infatisarea paramilitara preluata de la organizatiile politice extremiste (la moda in acele vremuri): eskimo (mascarea fetei intr-un fel sau altul), haine militare purtand insemne ale propriei echipe, la care se adauga si fularul in culorile acesteia...
Dar ultrasii se disting inainte de toate prin  prin adoptarea de elemente inovatoare, pe care le vor utiliza in incercarea lor de a-si sustine echipa.
De la grupurile braziliene de suporteri - "torcidas" – au fost “imprumutate” tobele; de la suporterii englezi provine “sciarpata” (fularele sunt ridicare deasupa capului in acelasi timp de toti suporterii creand astfel efectul vizual al valurilor marii), si tot de la englezi ultasii au preluat incurajarea prin cantece (aceasta avea atat rolul de a sustine echipa favorita cat si rolul de a intimida intr-o maniera obsesiva adversarii).
         Suporterul ajunge  sa fie considerat parte componenta a strategiei folosite pentru castigarea unei partide, fiind considerat "al 12 jucator".
Devine o obisnuinta utilizarea de articole pirotecnice (artificii, petarde, torte si fumigene de diferite culori) menite sa dea o vivacitate suplimentara peluzelor. Asa apare si notiunea de "coregrafie a peluzei", o practica absolut originala ce va creste treptat odata cu dezvoltarea grupurilor ultras.
Fantezia acestora a dat nastere unor spectacole si scenografii pe o scara larga, de mare impact, multicolore, uneori fantasmagorice. Galeria echipei Genoa, pozitionata in Gradinata Nord a stadionului Marassi, a reusit sa atraga atentia cotidianului francez "Le Monde" prin show-urile deosebite pe care le-a realizat, asa cum ultrasii Fiorentinei din Peluza Fiesole au creat o coregrafie extraordinara ce reprezenta in detaliu monumente ale orasului Firenze.
      Grupul ultras cel mai vechi, fondat in 1968, este Fossa dei Leoni (Milan), nume ce apartinea terenului de antrenament al jucatorilor milanezi; insa, la Torino inca din 1951 aparuse clubul "Fedelissimi Granata" care este si acum prezent in Peluza Maratona intre gruparile de suporteri torinezi.
In 1969 este infiintat grupul "Ultras Tito Cucchiaroni" (Sampdoria) – ei fiind primii care au utilizat denumirea de “ULTRAS”. Urmatorii, in ordinea aparitiei - tot in 1969 -  sunt ultrasii lui Inter - "Boys S.A.N." (Squadre d'Azione Neroazzurra).
In anii '70 se asista la un proces de agregare a nenumaratelor grupuri de mici dimensiuni formate din tineri ce populau deja peluzele echipelor mari, proces ce a dus la aparitia unor grupuri ultras. Astfel iau nastere:

- 1971 "Brigate Gialloblò" (Hellas Verona)
- 1971 "Viola Club Vieusseux" (numele unei piete din Firenze, loc in care se strangeau suporteri ai Fiorentinei)
- 1972 "Ultrà" (Napoli)
- 1973 "Brigate Rossonere" (Milan)
- 1973 "Fossa dei Grifoni" (Genoa)
- 1973 "Ultrà Granata" (Torino)
- 1974 "Forever Ultrà" (Bologna)
- 1975 "Fighters" (Juventus)
- 1976 "Brigate Neroazzurre" (Atalanta)
- 1977 "Eagles' Supporters" (Lazio)
- 1977"Commando Ultrà Curva Sud" (Roma)

            Dupa cum se poate obseva, majoritatea galeriilor formate in aceasta perioada au aparut in nordul italiei. Daca se exclud Napoli, Bari, Catanzaro si Cagliari putem spune ca in anii ’70 nu existau in Sud alte orase “afectate” de Miscarea Ultra’ (la Palermo, Catania, Taranto, Foggia sau Cosenza aceasta miscare a luat amploare abia in anii '80).
Componentii acestor grupuri de ultrasi au facut parte initial din cluburile de suporteri, insa ei s-au distantat din cauza mentalitatatii diferite ce ducea inevitabil la neintelegeri. Membrii  “Boys S.A.N.” au ca origine "Inter Club Fossati", iar cei din "Ultrà Granata" sunt ultrasii desprinsi din "Fedelissimi". Altii provin din grupulete ce au “trait” doar cateva luni – pentru ca apoi s-au desfiintat sau au fost unificate sub o noua titulatura: baietii din "Forever Ultrà" (Blogna) sunt urmasii celor din "Brigate Rossoblu"; cei din "Fighters" veneau din "Panthers Juve"; "Commando Ultrà Curva Sud" (Roma) era creat prin uniunea dintre "Boys", "Guerriglieri Giallorossi", "Fossa dei Lupi", "Brigate Giallorosse" si "Pantere".
         La baza infiintarii unor grupuri ultras a stat cartierul din care proveneau majoritatea membrilor, sau locul in care acestia obisnuiau sa se intalneasca: un bar, o sala de jocuri, o piata. Spre exemplu, nucleul ultrasilor sampdorieni provenea din cartierul Sestri Ponente, din care faceau parte marea majoritate.
O parte dintre tineri erau adeptii unor "grupuri politice extremiste" ale caror caracteristici (cum ar fi sensul de camaraderie si conflictualitate) reprezentau un punct de atractie pentru multi. O alta particularitate a ultrasilor era data de ideea de teritorialitate, astfel incat peluzele vor fi abandonate de cluburile de suporteri asa-zisi "normali" pentru a lasa locul steagurilor de gard ale ultrasilor. Acestea aveau diverse simboluri distinctive, de la capete de animale salbatice (in special lei, pantere, tigri), embleme ale pirateriei (Jolly Rogers, "capul" de schelet) pana la arme si elemente cu o conotatie violenta (chipul Micutului Alex, personaj principal al filmului "Portocala Mecanica", de Stanley Kubrick).
            In primii ani ai miscarii ultras, simbolurile politice propriu zise (cruci celtice, portrete ale lui Che Guevara) sau insemnele care faceau referire la drogurile usoare (marijuana) erau rar intalnite.
La inceput, cotizatiile erau o modalitate de finantare a activitatilor de grup iar fiecare membru avea scopuri precise: organizarea deplasarilor, cumpararea de material necesar (panza, tobe, bete de steaguri, cutii cu vopsea).
Acest tip complex de organizare si participare la un eveniment sportiv al ultrasilor se diferentia de cel englezesc, caracterizat doar prin spontaneitatea suporterilor (incidentele erau un punct forte al acestora).

 


              

           Odata cu aparitia ultrasilor, comportamentul publicului se va schimba.
Incepand cu 1974, cazurile de ciocniri intre factiuni diferite de ultrasi vor fi tot mai frecvente. In luna martie a acelui an, cu ocazia meciurilor Torino-Sampdoria si Roma-Lazio, spectatorii furiosi au aruncat cu obiecte contondente, provocand lupte dure in tribune. Dupa interventia politiei prin lansarea de gaze lacrimogene, "razboiul" va continua in afara stadionului (rezultatul: raniti, autobuze distruse, masini rasturnate...).
           Motivele acestor incidente au la baza rivalitatile traditionale (des intalnite la meciurile intre echipe ale aceluiasi oras sau din regiuni apropiate) sau orientarea politica ale galeriilor (de exemplu, ura dintre ultrasii Vicenzei - "Red-White Panthers" -, de stanga, si cei fascisti din "Brigate Gialloblù" Verona).
Aceste violente se desfasoara, insa, intr-un sfera teritoriala restransa (stadionul si zonele adiacente acestuia). Actiunile ultrasilor se manifesta sub diverse forme. Una dintre acestea, care a fost imprumutata de la englezi, purta numele de "holding the end" (ocuparea peluzei): daca tifoseria oaspete este compacta poate incerca acapararea teritoriului adversarului prin patrunderea in sectorul de stadion rezervat ultrasilor locali si, implicit, furarea steagurilor si a bannerelor. Acestea vor fi folosite pe post de "trofee".
Spectatorii mai in varsta, obisnuiti sa se aseze pe locurile din peluze, nu aveau o vizibilitate prea buna deoarece ultrasii urmareau meciurile in picioare iar episoadele de o reala gravitate nu au intarziat sa apara: o persoana injunghiata in Lazio-Napoli; scena s-a repetat in Milan-Juventus (1975). In timpul partidei Atalanta-Torino (1977), ultrasii intra in contact direct, lovindu-se cu tevi si bate. In derby-ul INTER-Milan, se asista la o lupta intre ultrasii din "Boys S.A.N." si cei din "Brigate Rossonere", cutitele fiind folosite de ambele parti.
       Anul urmator, la Vicenza-Verona, cele doua galerii se infrunta intr-o maniera la fel de violenta, lasand in urma foarte multi raniti. La derby-ul Romei (28 octombrie 1979) un suporter lazial, Vincenzo Paparelli, este lovit in ochi de o torta lansata, din peluza rivalilor (Curva Sud), de catre un ultras roman apartinand gruparii Fedayn, murind la putine minute dupa aceea.
In aceeasi duminica, au loc grave incidente la Ascoli (Ascoli-Bologna, 7 raniti), Milano (Inter-Milan, 18 raniti) si Brescia (Brescia-Como). Tragedia de la Roma, agravata de climatul de violenta ce se manifesta pe multe alte stadioane a avut rolul de a inspaimanta opinia publica.
Pentru prima data in Italia comportamentul violent al suporterilor ajunge pe prima pagina a ziarelori. Sunt luate masuri drastice de represiune: timp de cateva luni a fost interzisa introducerea in stadioane a betelor de steaguri, a tobelor si a bannerelor cu denumiri ciudate.

 



ANII '80

        In acest deceniu, asistam la o crestere progresiva si constanta a grupurilor ultrà, in a caror componenta se afla sute (in unele cazuri chiar mii) de membrii. Fenomenul se transfera si in Sudul Italiei, in timp ce, in alte orase din Nord si Centru, gruparile deja existente se intaresc ulterior.
Asa cum era de asteptat, miscarea ultras a luat amploare si in categoriile inferioare, astfel incat spre sfarsitul deceniului fiecare echipa (de la Serie A pana la Serie C/2) avea una sau mai multe factiuni organizate de suporteri.
         Aceasta multiplicare a grupurilor ultras duce la formarea unei adevarate retele de prietenii si rivalitati in intreaga Italie.
Intre coalitiile cele mai solide in acei ani, amintim Roma-Atalanta-Juventus, Sampdoria-Fiorentina-Inter, Lazio-Bari-Torino, Milan-Genoa-Bologna. Curios este ca, acum, aceste raporturi (intr-un timp de cordialitate) s-au deteriorat (transformandu-se chiar in rivalitati) si au fost substituite de alte aliante.
In orice caz, la inceputul anilor '80 incidentele vor avea loc nu numai pe stadione (sau locurile imediat apropiate acestora) dar si in zone ceva mai indepartate (sunt atacate centrele oraselor, garile...).
       In 1982 Italia va triumfa in Spania, la Campionatul Mondial. Finala disputata impotriva Germaniei s-a jucat la Madrid in fata a peste 100.000 spectatori, majoritatea dintre ei fiind italieni. In tribune au fost prezente numeroase steaguri si bannere cu inscriptii ale multor grupuri ultras. Acest an a intrat in istorie ca fiind unicul moment de agregare al ultrasilor italieni la nivel national.
Imaginea peisajului ultras italian este considerat un model continental, dand nastere unui fenomen ce va atinge intreaga Europa. Ultrasii latini (admitand influentele englezesti) se retin a fi superiori, la multe capitole, hooliganilor nordici.
        Tot in anii '80, echipele s-au bucurat de prezenta in deplasari a unui numar considerabil de ultrasi, comparabil cu ceea ce petrecea in trecut.
"Deplasarea" devine un moment fundamental in viata unui ultras, tinand cont de faptul ca doar suporterii cei mai fideli si mai fanatici isi asuma riscurile pe care le comporta aceasta. Deplasariile reprezinta modul ideal de selectionare a grupului dar si de descoperire a felului in care fiecare membru isi manifesta atasamentul fata de acesta.
A merge intr-o deplasare, pe unele din stadioanele "periculoase", fara a aduce propriul banner, este o dezonoare pentru respectivul grup ultras. Insa capturarea insemnelor suporterilor adversi reprezinta victoria suprema.
         Pentru a putea face fata numarului mare de ultrasi dornici sa vina in deplasari, Caile Ferate vor pune la dispozia acestora asa numitele "trenuri speciale".
Spectacolele organizate de ultrasi impica mii de persoane si necesita folosirea unor materiale speciale a caror achizitionare costa enorm iar intrecerea la nivel de originalitate este acerba. In timp ce ultrasii sampdorieni desfasoara un steag de 90x32 metri, romanistii distribuie publicului 10.000 placute galben-rosii; torinezii acopera Peluza Maratona cu fasii de panza albe si visinii, iar napoletanii arunca in teren mii de role de hartie.
Veniturile incasate in urma vanzarii de tricouri, adezive si alte produse ultras nu mai sunt indeajuns, motiv pentru care unele grupuri cer ajutorul conducerii cluburilor de fotbal, cu toate ca acest lucru nu va fi recunoscut de nimeni. Altii recurg la alte stratageme cum ar fi atragerea sponsorilor externi (steagul veronezilor din "Brigate Gialloblù" purta insemnul Canon, interistilor din "Boys S.A.N." sunt sponsorizati in realizarea unei coregrafii enorme de bursa Cattel, etc.).
       Violenta se va raspandi treptat, utilizarea cutitelor ca arma de lupta devenind o obisnuinta (mai ales la Milano si Roma), pe cand ultrasii atalantini sunt faimosi pentru duritatea si turbulenta de care au dat dovada de-a lungul timpului prin prisma faptului ca erau gata sa-si foloseasca intotdeauna numai pumnii si picioarele.
Partida Triestina-Udinese (Cupa Italiei, februarie '84) se va termina cu ciocniri grave; un tanar triestin, Stefano Furlan, este lovit in cap in mod repetat cu bastoanele de catre agentii de politie, intrand in coma si murind a doua zi.
Opt luni mai tarziu, la sfarsitul meciului Milan-Cremonese, Marco Fonghessi este injunghiat mortal de catre Giovanni Centrone, in varsta de 18 ani.
In unele cazuri, prieteniile dintre galerii se demonstreaza a fi independente de factorii politici, adica ultrasii cu o orientare de stanga s-au infratit cu cei avand o orientare politica de drepata (exemple: Fiorentina-Verona, Udinese-Bologna etc.).
        In aceasta perioada, se semnaleaza consumul de substante stupefiante in interiorul stadioanelor. In timp ce toxicomanii obisnuiti, intalniti in anii '70, dispar din peluze din cauza controalelor din ce in ce mai severe, numarul fumatorilor de cannabis va creste simtitor. Simbologia ultrà se transforma radical prin reprezentarea frunzelor de marijuana pe steagurile de gard (bannere).
Aparitia la Cosenza a grupului "Nuclei Sconvolti" (nume ce face referire, intr-un fel, la consumul de droguri) are incredibil succes in toata Italia, si aceasta denumire originala va fii preluata de numeroase grupuri.
        La jumatatea anilor '80, miscarea ultrà italiana era deja pe val, in sensul ca, multe grupuri care contau pe un numar impresionant de membri ("Fossa dei Leoni", spre exemplu, in sezonul 1987-88 inregistra 15.000 abonati). Aceste grupuri vor  avea raporturi mai mult sau mai putin stabile cu societatile sportive (cluburile de fotbal), fiecare dintre aceste grupuri fiind structurate dupa criterii ierarhice, iar din peluze vor disparea cluburile de simpli spectatori.
Gennaro Montuori "Palummella", liderul grupului "Commando Ultrà Curva B", desfasura importante activitati politice si avea ca scop preluarea conducerea echipei Napoli. Trebuie mentionat faptul ca acest grup era singurul ce detinea un post de televiziune cu tematica ultras.
Imaginatia ultrasilor nu are margini, asa ca, s-au inventat o serie intreaga de mesaje ironice, cantece si scandari ofensive adresate rivalilor cu intentia de a-i provoca si umilii.

 


Anii ’90 - MARILE SCHIMBARI ALE FENOMENULUI ULTRA'
         In anii '90, criza de identitate in care se gasea miscarea ultrà, duce la profunde schimbari in cadrul acesteia.
Multe dintre valorile principale, ce stateau la baza existentei ultras in trecut, sunt percepute intr-o maniera diferita, mai slaba, de catre noile generatii si asta pentru ca, a fii  “ultras" devine "la moda".
Dupa 30 ani de istorie, ultrasii sunt parte integranta in lumea fotbalului, sunt influenti si de neinlocuit, avand chiar un rol determinant in strategiile de viitor ale echipelor de club (in inlaturarea antrenorilor sau achizitionarea de jucatori).
       Sefii-ultras, cum ar fi napoletanul Palummella, se transforma in personaje faimoase iar ultrasii se vor afla tot timpul in centrul atentiei (si la bine si la rau). Cantecele lansate de acestia vor fi preluate de transmisiunile tv de mare audienta dar vor fi folosite si in marsurile de propaganda electorala.
A doua jumatate a anilor '90 este marcata, in mod fatal, de uciderea suporterului genovez Vincenzo Spagnolo (ianuarie 1995). Acest episod devastator va pune la grea incercare insasi viata a miscarii ultras, lovit deja de un lent proces de inlocuire generationala - de la impartirea peluzelor in mici sectiuni si aparitia asa-zisilor "cani sciolti" (= suporterii peluzelor lipsiti de mentalitate) pana la desfiintarea unor mari grupuri ultras (cu traditie) care pana in acel moment reprezentau un punct de reper pentru galeriile din care faceau parte.
        Cu ocazia intrunirii ultras de la Genova, in urma careia toate competiile italiene de fotbal se opresc, este emis un comunicat intitulat "basta lame, basta infami" (= fara cutite, fara criminali) si inspirat din mentalitatea conservatoare a ultrasilor atalantini. Aceasta "regula" ar fi trebuit sa schimbe oarecum modalitatea de infruntare (lupta) intre galerii dar, cum era de asteptat, in anii urmatori nu a fost respectata in intregime de noua generatie (lipsita de o mentalitate sanatoasa si prea putin dispusa sa se conformeze ierarhiilor si legilor nescrise ce s-au consolidat in cadrul grupurilor ultras inca de la inceputul anilor '90).
Cele mai sus mentionate constituie cu adevarat o problema spinoasa. Oricum, constientizarea unui asemenea pericol, in speta, "stingerea" fenomenului ultras (sau, mai corect spus, o redimensionare a acestuia) provocata de inasprirea violentei pe stadioane, de conflictualitatea crescanda cu "fortele de ordine" (in lumea ultras, acestea sunt numite, printr-un joc de cuvinte, "fortele de dezordine"), de inovatiile tehnologiei moderne (televiziuniile digitale, "pay-tv" sau "pay per view") si de dispoziitle restrictive (cu precadere - "legea interdictiei accesului pe stadione" sau interzicerea comercializarii biletelor pentru suporterii veniti in deplasari).
         "Brigate Gialloblù" (Verona) si "Fossa dei Grifoni" (Genoa), grupuri de referinta in Italia, s-au desfiintat. Justificarea acestora a fost: "Nu ne mai putem identifica cu noile generatii de ultrasi", lucru ce a generat o adevarata ruptura generationala, fapt concretizat prin disparitia unui grup "istoric" - C.U.C.S. ("Commando Ultrà Curva Sud" Roma) si prin abdicarea altuia - "Viking-Nab" sau chiar prin "absorbtia" tuturor grupurilor din Peluza Sud Torino de catre unul cu o mai mare putere de influenta "Fighters 1977 Black & White".
Aceasta perioada de stagnare, deloc specifica fenomenului ultras, s-a prelungit pana in zilele noastre.
          Grupul romanist "ASR Ultras", lanseaza pe adresa lor de internet un manifest impotriva "fotbalului modern", atragand adeziunea multor suporteri (indiferent de provenienta acestora).
In primele doua decenii de viata, fenomenul ultras se baza pe o anumita mentalitate ultras ce a fost incalcata in mai multe randuri de noile generatii.
Coregrafiile spectaculoase, originale dar tot mai costisitoare, reprezinta punctul de atractie al meciurilor importante, deoarece, in conceptia unui ultras, scenografiile nu pot si nu trebuie sa lipseasca de la astfel de evenimente.
In restul tarilor europene, conceptul de megacoregrafie este foarte apreciat (imitat chiar), astfel ca vor aparea magazine specializate in producerea si vanzarea de materiale coregrafice.
          Tot in anii '90, au loc modificari in ceea ce priveste aspectul exterior al peluzelor, multe galerii adoptand stilul britanic atat de familiar celor din "Brigate Gialloblù" Verona.
Legat de acest lucru, trebuie spus ca in Italia exista o contradictie intre adeptii stilului "clasic" italian si simpatizantii celui englezesc. Unii au incercat sa imbine celor doua stiluri.
Din punct de vedere al relatiilor intre grupurile ultras, se evidentiaza o criza a infratirilor. Multe raporturi de amicitie, consolidate in timp, se destrama. Nu lipsesc si exceptiile, ca in cazul prieteniilor profunde dintre Inter-Lazio, Genoa-Torino sau Reggina-Bari.
         Contra abuzurilor si a represiunii, ultrasii isi fac mereu simtita prezenta sub diverse forme. Una dintre acestea este impartirea, in peluze si nu numai, a revistelor sau a brosurilor de ei realizate. O alta ar fi cea "virtuala", nenumarate grupuri (mai mari sau mai mici) dispun de un site de internet prin intermediul caruia isi informeaza abonatii si vizitatorii, in mod continuu.
In noul mileniu, nu exista inca un "front comun" care sa tina piept problematicilor ce nu inceteaza sa apara, dar din fericire, pot fi remarcate unele semnale de unitate al celui mai longeviv dintre fenomenele de agregare sociala... FENOMENUL ULTRA' !

         text elaborat de www.supertifo.it si tradus de http://romanianultras.tifonet.it/