Mircea Dridea - Simbolul - Conditia lui
Scris de kr3bs    Marţi, 29 Ianuarie 2008 19:50    PDF Imprimare Email
Index articol
Mircea Dridea - Simbolul
Fotbalul si scoala
Lupta pentru titularizare
Echipa Nationala
Antrenorat
Retrogradarea la Teleajen
Conditia lui
Drumul spre prima divizie
Sarbatoarea..demiterii
Perioda marocana
Antrenor-Presedinte-Antrenor
Toate paginile

                                        Dar iata ca in 1980, vara, o minte lucida apeleaza la serviciile lui Traian Ionescu, cel care cu 25 de ani in urma, formase o intreaga pleiada de fotbalisti valorosi, pe care i-a aruncat apoi Ilie Oana cu deplin succes in focul performantei. Nea Traian accepta propunerea de a prelua conducerea tehnica a echipei, dar pune cateva conditii, printre care si aceea de a lucra cu fostul sau jucator, cu mine adica, intentionand sa-mi predea, dupa un anumit timp de colaborare, stafeta profesionala, in ideea continuarii drumului catre o reabilitare totala a echipei, dar pune cateva conditii, printre care si accea de a lucra cu fostul sau jucator, cu mine, adica, intentionand sa-mi predea, dupa un anumit timp de colaborare, stafet profesionala, in ideea continuarii drumului catre o reabilitate totala a echipei. Obligat fata de omul care pentru mine, a fost ca un al doilea parinte, primesc sa fiu antrenor secund. Dupa numai o luna insa sunt trecut pe functia de presedinte al clubului. Nu spun nimic si ma execut. De fapt, tot cu nea Traian lucram si impreuna am initiat o mare actiune de selectie in judet pentru refacerea lotului si completarea lui cu jucatori mai tineri, apeland chiar la cativa juniori. Cu forte proaspete ne-am relansat in lupta pentru revenirea in A. Multa vreme am mers "cap la cap" cu C.S. Targoviste, care spre final a reusit sa ne depaseasca cu putin trecand inaintea noastra linia de sosire a campionatului spre primul esalon. Neputand suporta infrangerea care i se parea nedreapta, nea Traian a dat repede curs unei solicitari din partea clubului Steaua si can mai ramasese o etapa pana la finalul intrecerii mi-a zis: "Acum e randul tau", mi-a urat "curaj si bafta" si a plecat.
                                O luna de zile dupa aceea, ramas singur, am funcionat ca presedinte - antrenor intr-o perioada cand la moda era formul antrenor - jucator. Eu am fost un caz unic care, din fericire, nici nu a creat un precedent si nici nu a tinut prea mult. Deci, pentru a doua oara la conducerea tehnica a Petrolului, la o veritabila rascruce de drumuri, cand se punea problema unei noi tentative de promovare in Divizia A. Nea Traian imi lasase o echipa bine pusa la punct, care trebuia dusa stransa in frau, care sa poata tine pasul unei concurente mai mari decat in campionatul preceden. Lupta acum se ducea cu Rapid, echipa nu numai valoroasa, dar si puternic sustinuta moral in aproape toata tara. In Ploiesti, insa, nimeni nu mai accepta ideea unui nou loc doi in clasamentul Diviziei B, chiar daca adversarul direct se numea Rapid.
                                Orasul care cunoscuse prin fotbal atatea succese si era inscris cu litere de aur in istoria campionatelor nationale isi cerea dreptul la locul care i se cuvenea, in randul celor mai bune echipe ale tarii, reprezentantei sale, Petrolul. Zi si noapte nu visam decat promovarea. Era si o dorinta de implinit, dar si ambitia de a dovedi ca atunci, in 1974, cand retrogradasem in "B", nu fusesem vinovat cu nimic, fara a mai pune la socoteala lipsa de experienta provesionala care nu a contat catusi de putin ca o circumstanta atenuanta.