Mircea Dridea - Simbolul - Retrogradarea la Teleajen
Scris de kr3bs    Marţi, 29 Ianuarie 2008 19:50    PDF Imprimare Email
Index articol
Mircea Dridea - Simbolul
Fotbalul si scoala
Lupta pentru titularizare
Echipa Nationala
Antrenorat
Retrogradarea la Teleajen
Conditia lui
Drumul spre prima divizie
Sarbatoarea..demiterii
Perioda marocana
Antrenor-Presedinte-Antrenor
Toate paginile
                                Dupa exact 20 de ani, asadar, Petrolul era din nou in "B". Iar Mircea Dridea... inginer, in productie !
                                - Si cu fotbalul cum a ramas ?
                                - Cu fotbalul nu ma certasem. Si nici el cu mine. Ramasesem in relatii bune. Personal, chiar daca fusesem schimbat din functia de antrenor, nu m-am considerat instrainat de Petrolul. O hotarare pripita in privinta mea nu putea schimba o relatie de suflet cimentata in timp. Am lucrat aproape doi ani in cadrul unuia dintre marile combinate ploiestene. Contactul cu profesia mea de baza mi s-a parut de mare folos, a fost chiar revitalizant. Directorul combinatului, inginerul Dumitru Iorga, un mare iubitor al fotbalului, si in acelasi timp presedinte de onoare la PETROLUL, mi-a oferit posibilitateasa continui si activitatea de antrenor, in timpul liber, ocupandu-ma de pregatirea divizionarei "C" care reprezenta Rafinaria Teleajen. In aceasta vreme la Petrolul fusese adus un antrenor neploiestean, care nici el nu a stat prea mult. Si pentru ca lucrurile nu se puteau indrepta asa cum dorea, batandu-se din palme, s-a convins ca solutia schimbarii antrenorilor ar fi cea mai potrivita, mergandu-se pe incercate pana s-o nimeri unul care sa se ... potriveasca. Asa s-a ajuns ca PETROLUL, care in 22 de ani avusese un singur antrenor, pe ILIE OANA, dupa el, in mai putin de un an si jumatate, sa schimbe  nu mai putin de patru antrenori ! Un adevarat carusel !
                                    In cea ce ma priveste direct, eram destul de multumit la Teleajen, aveam o echipa modesta, dar harnica, pe care am incercat sa o promovez in divizia B. Aveam mari sanse si se parea ca nimic nu ma mai poate impiedica sa realizez aceasta mica performanta. Cand mai aveam putin de tot pana la finis, au intervenit unele interese. Am fost nevoiti sa "galopam" pe linia dreapta pentru ca sa ne poata depasi Poiana Campina, care-i dadea pe Butufei si Simaciu lui PETROLUL. Si in locul nostru a promovat Poiana Campina, echipa pe care de altfel o invinsesem de doua ori in campionat !
{mospagebreak title=Presedintele Petrolului}
                                    - Vorba aia, nici un sacrificiu nu putea fi prea mare cand se punea problema Petrolului si a intereselor sale. Asa cred ca ai gandit si in 1976, cand ai revenit la matca, dar nu ca antrenor ci ca... presedinte de club.
                                    - Asta insemna o alta experienta. Am primit propunerea in momentul in care Valentin Stanescu - dupa esecul cu echipa nationala la Blois, in decembrie 1975 - a luat conducerea tehnica a echipei. Impreuna am trecut la o selectie a celor mai bune elemente din judet, i-am luat si pe Pantea si Florian Dumitrescu, in schimbul lui Costica Zamfir, trecut la Steaua, am primenit putin atmosfera care se viciase intre timp, am pus putina ordine si in club si in echipa si am pornit la treaba. Rezultatul ? In numai un an si  jumatate am revenit in divizia A cu un avans de 17 puncte fata de a doua clasata si un procentaj de exceptie, de 84 % !Asadar, din nou in "A", in vara anului 1977. Colaborarea cu nea Tinel mi-a fost de mare folos. Am invatat de la el multe secrete ale meseriei si alaturi de el am simtit mai usoara povara raspunderii pentru rezultatele echipei. Mai mult decat atat, nea Tinel era un om fermecator care stia, cu un talent de neegalat, sa intretina o atmosfera buna intre jucatori, si sa-i faca pe acestia sa munceasca fara sa considere efortul o corvoada si o datorie si chiar o placere. Dupa Traian Ionescu, Ilie Oana si Gica Popescu, un alt profesionist de marca, Valentin Stanescu, imi imprumuta cu generozitate din experienta sa cate ceva din ceea ce imi era necesar pentru implinirea mea profesionala.
                                        Anul 1977-78 a fost, cum era si de asteptat, foarte greu. Noi ne-am mentinut mai tot timpul in "pluton", cu grija de a nu pierde contactul cu prima divizie. Eram, cum se spune, la limita, dar speram sa ne strecuram prin "furtuna", sa scapam de pericolul retrogradarii. Am pierdut din nou, insa, ca si in 1974, tot in retur, doua puncte pretioase pe teren propriu. Cu adversari in lupta pentru ramanerea in primul esalon, Corvinul Hunedoara si Politehnica Iasi, in ambele meciuri nereusind, datorita si unor grave erori de arbitraj, decat remize care ne-au "asigurat" pentru urmatorul campionat un loc... in "B".
                                        Ma gandeam atunci, in vara lui 1978: ce va urma dupa retrogradare, avand inca vie in memorie istoria din urma cu patru ani ? Va fi schimbat iar antrenorul sau va fi lasat sa lucreze, in continuare, pentru a readuce echipa in prima divizie ? Cand am auzit ca nu se vor atinge de nea Tinel, m-am  bucurat, spunandu-mi: iata, s-a invatat ceva din experienta trista a anului 1974 ! Dar n-am apucat sa ma bucur prea mult, pentru ca in scurt timp a urmat o masura pe cat de nedreapta pe atat de bizara: inlocuirea presedintelui clubului, adica a mea ! Trebuia sa existe un "acar Paun" ! Pretextul s-a gasit repede, imputandumi-se faptul ca dupa terminarea campionatului am plecat intr-o scurta excursie, in cadrul concediului de odihna, cu sotia in strainatate. Probabil ca plecarea mea in vacanta a fost interpretata ca o atitudine de superficialitate in conditiile in care toata lumea a fost afectata de retrogradarea echipei. Lucru complect nereal. Retrogradarea era ceva ireversibil, iar talentul de a arbora o figura trista de conjunctura, din pacate, nu-l aveam. Ma preocupa sa vedem, impreuna cu nea Tinel, cu ochii bine deschisi, unde anume se gresise, ce trebuia facut ca sa nu se mai repete istoria retrogradarii. In ce priveste plecarea mea in concediu, ea fusese cunoscuta si aprobata de cei in drept, totul era cu forme in regula. De neinteles deci masura schimbarii mele din functie. Dar fiindca invatasem drumul in asemenea imprejurari, mi-am indreptat pasii linistit spre locul care parca ma astepta sa ma intorc... in productie. M-am despartit cu multa strangere de inima de nea Tinel, care, la putin timp dupa plecarea mea, si-a dat si el seama ca nu mai poate lucra in continuare si s-a retras cu scuzele de rigoare.
                                        In acest moment, situatia mea in raport cu Petrolul se prezenta astfel: o data antrenor, odata presedinte, de doua ori in productie. Avantaj, deci, productie ! Si doi ani, pana in 1980, am lucrat in rafinarie, care devenise pentru mine un fel de purgatoriu. Duminica nu lipseam de la meciuri. Stateam cuminte in tribuna ca orice spectator, privind cu amaraciune cum Petrolul se duce mereu in jos, ajungand destul de repede o echipa de pluton in Divizia B.